LUMEA MEA SCRISA…

deci, ca orice blog agramat, acesta incepe cu deci.

deci, oameni buni si nebuni, daca mergeti dimineata la ORICE magazin sau oficiu de plata, NIMENI are sa iti dea rest. adica cum cacat, ma?!!? ai bani, da’ nu ai sa dai rest?

si acum o poveste: intr-o zi merg la profi cand se schimba tura. se schimba tura si o aud pe sefa spunandu-i casierei: “si stii regula, da? fara bani de rest pt clienti”. buuuuuuuuuuuuuuuun. ajung la casa, ii dau 50 de lei. asta imi zice ca n-are sa-mi dea rest. si atunci izbucnesc: “sunteti ditamai magazinul, cum dracu’ sa nu aveti rest???” moment in care tipa deschide casa si imi da restul. asadar… ai, da’ n-ai???

alta data mi s-a intamplat sa umblu o piata intreaga ca sa gasesc pe cineva care imi poate schimba niste bani.

exista oare o solutie pt toata situatia asta?

dezbat acum alt subiect, pt ca nu este atat de important incat sa ii dedic un intreg post.

anonimii – sunt persoane care nu au atata incredere in ei incat sa isi comunice adevarata identitate.  de fapt  nu au incredere in ei de nici un fel, fiindca sunt urati la trup si suflet, cu probleme de la pilozitate pana la igiena, nu vor avea niciodata o viata persoanala. si fiindca nu au o viata personala, ii fute grija de viata altora, de fapt SINGURELE lucruri care ii fute sunt interesele pt vietile altora, neintelegand cum altii pot fii fericiti fara ei. acesti anonimi, leprosii sociali, lipitorile, aceste gunoaie greu reciclabile, vor continua sa traiasca toata viata pe banii parintilor pt ca “munca nu li se potriveste”. nu vor fii niciodata iubiti de nimeni pt ca nu ai ce iubi la ei.

si in incheiere: da! pula ce o am acum e cea mai buna pula din toate. oftica-te si mori!

Later edit: unul din anonimi, mai exact “un anonim” ma citeste. sau mai exact ma troleaza. persoana asta oare continua sa traiasca din banii altora? eh pe naiba, cum adica sa traiasca? nu poate pacali pe nimeni, chiar nu are o viata proprie. din pacate continua sa polueze pamantul cu respiratia sa.  dar va rog sa nu va faceti griji, aceasta persoana nu o sa aiba niciodata copii, pt ca singura cale de procreare pe care o cunoaste este masturbarea.  stiu cine esti, deci vorbesc in cunostinta de cauza. daca va intrebati cine e, va spun imediat: e nimeni si va continua sa fie un nimeni pana la sfarsitul vietii sale mizerabile. am incheiat cu anonimii, zi merci ca nu ti-am dezvaluit identitatea, gunoiule! poti sa scrii cate in luna si in stele, nu o sa iti mai raspund, eu chiar am ce face cu timpul meu.

“gargaritza, ritza, zboara-n poienita, unde vei zbura, acolo m-oi marita!”

acum un an am primit martisorul putin mai devreme, de dragobete. o gargaritza (buburuza) pe o frunza de trifoi cu patru foi. de semnificatia celor doua nu are rost sa vorbesc.

omul care mi-a daruit martisorul mi-a devenit ulterior sot.

acum un an, de martisor, invatam sa fac pentru prima oara, DRAGOSTE.

din ciclul neregulat de furii, va prezint ba a ma-tii ca-i mai grasa, pt ca, daca stam sa le masuram, poate chiar am dreptate.

inainte sa va intorc pe dos, sa va explic care-i treaba cu furia de azi. platile. platesti sa te caci, platesti sa mananci, platesti sa mergi, platesti sa fii sanatos, platesti  sa muncesti, platesti sa futi si, mai ales, platesti ca si ALTII sa se bucure de aceste privilegii. PE BANII TAI.

bun, dar hadeti sa intram in paine:

ma trezesc odata cu puiu, la sase juma’ dimineata, imi lasa telecomanda pe perina, cu ochii mijiti o iau (telecomanda, ma!!!) si pornesc tv.  si ce dracu’ imi e dat sa vad: crime, violuri, furtisaguri DE DIMINEATA, ma!!! am specificat asta, nu? pai cum naiba sa nu te afecteze toate chestiile astea?! vrei si tu sa auzi cat s-a mai erectat euro, care ce petreceri mai sunt pe lume, cine a mai castigat nu stiu ce concurs, mici nimicuri ca te fac sa zambesti dracului!!! dar nu! mai bine ne baga in stari de scarba de dimineata…

alta treaba, oameni buni: unul violeaza, altul omoara, unul fura… ati auzit de pedeapsa cu moartea?! ei… eu am auzit de ea. si sunt de acord cu ea, refuz sa cred ca platesc taxe ca un gunoi sa se bucure de caldurica si TIMP sa ii para rau la parnaie!!! ai omorat? MORI!!! ai violat? MORI!!! ai furat?! in fine… aici e discutabil…

grasii de la conducerea Romanicii ar aproba probabil legea cu condamnarea la moarte daca mama, sora, sotia sau fiica le-ar fii omorata/violata.  pun pariu pe ce vreti voi. stiu ca viata nu e corecta, dar tata, nici sa se cace in gura ta si dup-aia sa-ti spuna sa-i si stergi la cur!!!

pierdem bani ampulii, omorati gunoaiele si dati banii celor care au nevoie, nu grasilor si infractorilor!!! pt ca imi cresc fire albe de par cand ma gandesc ca sunt o groaza de grasi bugetari in Romanica.

in Romania tind sa cred ca oamenii au uitat sa creada in Dumnezeu, il slavesc in schimb pe sfantul cacat, care, desi se afla in fiecare din noi, isi face cel mai bine simtita prezenta in inaltele societati…

tie, cel care imi judeci si imi imparti banii iti spun: SA PLATEASCA PIZDA MA-TII, BA, CA-I MAI GRASA, A MEA NU ARE BANI SA SE FACA CAT A MA-TII!!! MORI!!!

DEVIL INSIDE

sunt femeie. femeie dupa modelul curva-n pat (si nu numai), maestra-n bucatarie (curva si acolo), pe strada imbracata gros, ca uite ce frig e afara.

termenul curva, dupa parerea mea, nu a fost inventat pt corpul muierii, ci pt gandirea ei. gandirea ei care s-a pervertit tot in prezenta barbatilor.

cand spun curva, nu ma simt jignita sau injosita. din contra. nu poti fii niciodata prea curva. insa daca-mi spui tu curva, in sens de jignire, te fut in gura de tampit. cea mai buna descriere a unei persoane, o face persoana in cauza, pt ca se cunoaste. si pana sa o cunosti si tu, te poti abtine.

acum, multi se intreaba de ce unele muieri apar in tzatza goala si in curu’ gol pe net, cracite, rascracite, in pozitie felatzionara sau nu etc. raspunsul e simplu: simt nevoia de admiratie, de atentie si de pula.  majoritatea le numim curve, dar prefer termenul de disperate. si proaste pe alocuri. asadar, cuvantul curva capata o noua lumina. dar poate nu cea mai corecta lumina.

insa revenim la femeie pt ca nu am terminat (ceea ce e drept, o fac uneori mai greu): mai adaugam si femeie de serviciu, mama, sora, prietena, amanta, colega, profesoara si mama lui dracul mai stie ce. asadar, judecand logic, cate o personalitate pt fiecare din astea intr-o singura femeie rezulta personalitate multipla. daca sunt printre voi pasionati de psihologie si gasiti ca termenul atribuit mai sus nu se potriveste logicii mele, aveti dreptul sa ma sugeti.

sunt invidioasa pe barbati pt ca ei nu trebuie sa fie decat niste porci draguti (uneori cu sinapse bine legate, rezultand de aici ca uneori gandesc) care fut bine. in shimb noi trebuie sa fim de toate si sa ii futem bine.

nu sunt feminista, am mai spus-o si o reamintesc.

am scris pt ca am vrut sa scriu, nu pt ca am vrut sa jignesc. am scris pt ca pot sa scriu, nu pt ca nu sunt intr-atat de inteligenta incat sa dau copy-paste unor versuri de cantece lesinate. versurile de cantece lesinate nu imi inspira nimic. voua?

pt cei carora nu agreaza ce tocmai au citit, va rog, nu comentati negativ, refuz sa va las sa imi asterneti nori pe cer. mai bine picati in genunchi si suge-ti-mi-o.  uneori imi creste in chiloti o pula mai mare decat purtati cu voi in cur in fiecare zi. si e clar ca am mai mult sange-n ea decat au altii.

… strangand in palme cocoloasele de respiratie pe care le lasi in urma mea? ma vezi spunandu-ti sute si mii de povesti? ma vezi dorindu-ti copilul? ma vezi cand creez un gol in pieptu-mi si var in el lacrimi planse din fiintele noastre?
acest scris este scris pt tine. pt ca te iubesc. si ironia sortii este ca nu iti place sa citesti.

am nevoie de un titlu atat de lung pt ca, desi ne ascundem dupa “marimea nu conteaza”, de fapt ea conteaza. daca voi credeti ca voi vorbi despre pula, va inselati. daca va inselati, transforma-ti-va viata intr-un loc de dat cu pula. va multumesc.

marimea conteaza cand ai un cartof. mare. si vrei sa-l cureti ca sa nu mai cureti alti cartofi mai mici.

ok, mint. de fapt o sa vorbim despre pula. sper ca va bucurati. eu acum ma bucur ca sotul meu nu imi citeste blogurile. probabil si-ar schimba parerea despre cum se scrie corect.

marimea conteaza ? eu zic ca da. daca ai pula cat o avea napoleon, cumpara-i muierii o pula mai mare. daca nu… fa-i o chestie cu degetele si cu limba.

daca ai o pula de maxim 14 cm, linisteste-te. ceilalti spun ca o au de 17 doar ca sa nu se afle ca o au de 11. de fapt aia fac sex pe intuneric, sub plapuma, si cand momentul penetrarii vine, ii baga muierii una de 17, cumparata de la segssopu’ din colt.  deci da, toti avem secrete, de la marime pana la lungime. lungimea timpului.  2 ore fara orgasm sau 8 minute cu? ce alegi? exact.

in principiu toti ne facem probleme. degeaba. primul pas ar fii sa nu ne mai ascundem. adica la prima intalnire: “buna, eu sunt maricica si imi plac pulile de negrii pigmei si am fantezii cu cinspe’ odata.” si “buna, eu sunt maricel, sunt casatorit, am pula mica si mi-e frica sa-mi mai fut nevasta, ca se supara dupa fiecare partida de sex. te rog, maricica, accepta-ma drept un pigmeu care va INCERCA sa te satisfaca.” nu mai continui dialogul, pt ca s-ar futea transforma intr-o telenovela.

nici mie nu-mi place blogu’ asta, dar l-am scris. taci si mergi mai departe. nu fii orb, ca altfel nimeresti braila. cu litere mici. pt ca marimea conteaza.

verde e culoarea de trecere la semafor. si se fumeaza.

verde?

imi mai amintesc cateodata ce va povestesc acum. eram in liceu, acum vreo 10 ani (nu imi vine sa cred cate s-au intamplat in zece ani, sau pur si simplu ca au trecut 10 ani). eram in pauza, stateam toti colegii pe bancute, in parc. discutam. si in disutie se “strecoara” mancarea. mie mi-e scarba daca gasesc in mancare par, mie nu imi place sa mananc nu stiu ce, mie nu imi place sa vad nu stiu ce cand mananc. insa parul din mancare era, in viziunea noastra, cel mai scarbos. unul din colegi a spus ca arunca mancarea din farfurie daca vede par in ea.
atunci el, un coleg, un om simplu, corect, adolescent, crescut de bunici, trecut de mic prin greutati si lipsit de dragostea pe care numai un parinte i-o poate darui (nu spun ca bunicii nu ne iubesc) a spus: “esti singur pe camp intr-o zi de munca. farfuria de ciorba este singura ta mancare. vezi un par in ea. ce faci? o arunci? e mai simplu sa dai la o parte parul.”
trebuie sa va spun ca acum un an cand am fost acasa de sarbatori, l-am reintalnit. si mi-a placut ce vad. el nu a fost niciodata vreo frumusete, nici acum nu era. dar era o mandrie si o frumusete aparte pe care persoana lui o emana. imi vorbea cu drag despre viata lui, despre lucrul lui, despre “fata” lui. un om modest, dar mandru. oare ma intelegeti?
sunt lucruri importante pe care acum le fac si maine nu mi le mai amintesc. insa sunt lucruri mici, care in aparenta nu au nimic important. eu tocmai pe acestea nu le pot uita.

astazi am aflat cateva chestii care m-au intristat, e drept ca nu ar trebui sa ma gandesc la ele, dar… gandul e mai liber decat vointa.
este adevarat ca alegerile pe care le facem ne afecteaza pe termen mai lung decat ne-am da seama, si oare cand se platesc pacatele tineretii? mi-ar mai fii parut rau pt cineva daca acum n-as fii fericita? m-as bucura pt necazul altuia si as spune ca o merita?
suntem datori noua cu fericirea. si tocmai de asta cred ca facem orice ca sa fim fericiti…
sarbatori fericite, oricunde ati fii, sunteti sau veti fii.
va pupa Goanga.

asa se numeste prajitura pe care am mancat-o in dimineata asta, acum cateva minute, perfecta din punctul meu de vedere. avea in ea blat pufos, visina (numa’ una am gasit), nuca, stafide, ciocolata si grazura de ciocolata deasupra si cu floricica roz cu frunzulita verde si imbibata in esenta de rom, Dumnezeule, am avut orgasm in gura… papilele mele gustative s-au scaldat apoi intr-o cafea usor amara, ce mai! sentiment de nedescris…
dar sa va povestesc cum am ajuns la ea: dupa ce mi-am cumparat cartea de la Jurnalul National imi zis “am chef de ceva dulce… mmmmm… salam de biscuiti” (ca deh, intr-un fel sau altul toate femeile se gandesc la salam… ) am intrat in Idila si ochii mei au cautat cu nerabdare salamul…
vanzatoarea “Spuneti ” eu “Salam. DE BISCUITI” vanzatoarea: “NU mai avem. ” eu ” ”
vanzatoarea: “dar avem ceva fain, mozaic ii zice. e foarte bun” eu: “dati-mi…” si trag cu ochiul la minunatia pe care vanzatoarea mi-o impacheteaza cu grija in hartie de cofetarie. ma fascinase intru totul bijuteria ciocolatie… se si intelege din moment ce mi-am uitat ziarul pe tejghea, grabindu-ma sa bag comoara in poseta…
nu m-am intors dupa ziar, ma grabeam sa ajung la munci, unde inainte de munca propriu-zisa ma asteptau momente de rasfat cu mozaicul… imi pare rau ca nu l-am fotografiat… insa! de azi voi avea 2 lei deoparte pt praitura…
daca sunteti in Timisoara, mergeti in Piata Libertatii. acolo, vis-a-vis de statia de tramvai, se afla buticul IDILA. intrati. cereti un mozaic. sau mai multe…